Cristian Bușoi: „Trebuie să rămânem conectați atât cât putem la centrele de decizie de la nivel european”

Publicat: 15/10/2024, 14:34

Partea de diplomație energetică la nivel internațional trebuie să se întărească în perioada imediat următoare, iar România trebuie să rămână conectată la centrele de decizie de la nivel european, potrivit vicepreședintelui PNL, Cristian Bușoi, prezent la cea de-a doua ediție a conferinței Energy Now, organizată de Gândul.

„A fi în Parlamentul European, pe de o parte, îți oferă posibilitatea de a înțelege mai bine care sunt trendurile și direcțiile la nivelul Uniunii Europene de care și România trebuie să țină cont. Pe de altă parte, mi-a oferit posibilitatea de a încerca să conectez cât mai mult stakeholderi din România, companii, partea de parlamentari naționali, alte autorități în anumite domenii din România, pentru ca nevoile noastre, punctul nostru de vedere, opțiunea noastră să fie luată în considerare atunci când se iau marile decizii la nivel european.

Trebuie să rămânem conectați atât cât putem la centrele de decizie de la nivel european, că vorbim de europarlamentarii din comisia de specialitate, că vorbim, evident, de partea de comisar, trebuie să rămânem conectați la asociațiile profesionale industriale, care influențează foarte mult prin materialele de poziție, prin întâlnirile, prin informațiile pe care le oferă decidenților politici, direcțiile și trendurile și în perioada imediat următoare, așa încât ideea de a dezbate, pe de o parte, ceea ce se va întâmpla acolo, de a ne identifica care ne sunt prioritățile și interesele strategice și în perioada următoare și de a comunica și a rămâne conectați cu cât mai mulți dintre cei activi în zona politică și de lobby, în zona de reprezentare industrială la Bruxelles este un lucru foarte bun”, a precizat Cristian Bușoi.

„Green Deal reactualizat, reajustat, va rămâne, în continuare, o direcție strategică importantă a Uniunii Europene”

O veste bună pentru România este și faptul că zona de pro business, care susține ideea de green deal, de decarbonizare, dar care ține cont și de competitivitate și de realitățile din anumite țări, s-a consolidat.

„Suntem în perioada în care se pregătește instalarea noii Comisii Europene. Ați văzut rezultatul alegerilor? Știu că discutam anul trecut și la Bruxelles și chiar înainte de eveniment, la întâlnirea noastră informală și nu era încă foarte clar dacă forțele pro-europene vor rămâne majoritari în decizie, atât în Parlamentul European cât și în Consiliu. Și lucrurile sunt acum foarte clare. După alegerile din iunie avem un nou mandat al președintei Ursula von der Leyen. Prin urmare, Green Deal reactualizat, puțin regândit, reajustat, va rămâne însă, în continuare, o direcție strategică importantă a Uniunii Europene. S-a văzut foarte clar și în poziția domniei sale și în programul pe care l-a prezentat atunci când a fost investită pentru următorii 5 ani.

Un lucru poate bun pentru România, care încă are un mix energetic echilibrat, care încă trebuie să țină cont de capacitățile de producție pe cărbune, chiar dacă pe termen mediu și lung n-au niciun viitor. Dar cel puțin pe termen scurt, care încă face investiții importante în zona de gaz, evident, respectând cerințele taxonomiei și respectând cele mai noi tehnologii care la rândul său, aceste tehnologii respectă mediu, că vorbim pe zona de nuclear, unde România are proiecte foarte ambițioase cu unitatea trei și patru, dincolo de retehnologizări și cu reactoarele modulare.

Faptul că zona aceasta pro business, care susține ideea de green deal, de decarbonizare, dar care ține cont și de competitivitate și de realitățile din anumite țări, s-a consolidat și avem o mai mică prezență a celor mai radicali, mai dogmatici, așa cum era o parte dintre colegii de stânga și colegii verzi, este o veste bună și pentru România, și pentru sistem energetic din România, și pentru companiile de energie din România.

Cel puțin pentru următorii cinci ani, avem nevoie de gaz care să înlocuiască gazul rusesc. Suntem foarte necompetitivi la prețurile energiei în Europa. Știți marile discuții din Germania, din Franța, care afectează și România. Aceste economii își pierd competitivitatea, își reduc activitatea și o bună parte din cei care își pierd competitivitatea și-și reduc activitatea sunt sectoarele energy intensiv. Evident că ne va afecta și pe noi foarte tare. Și atunci partea de diplomație energetică la nivel internațional trebuie să se întărească în perioada imediat următoare”, a declarat vicepreședintele PNL.

Partenerii celei de-a doua conferințe Energy Now – Politici europene în domeniul energiei și impactul lor asupra României, promovată de platforma de știri Gândul.ro, au fost Transgaz, Electrica SA, Nuclearelectrica, Evryo, Transelectrica, Romgaz, Rețele Electrice, OMV Petrom.

CITEȘTE ȘI:

Cristian Bușoi: „Finanțarea sistemului de sănătate, marea provocare a României în 2025”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Strategia energetică națională va fi ADOPTATĂ cel târziu în luna noiembrie”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...